Ecosistem antropic
ROLUL CĂTINEI ALBE ( Hippophae
rhamnoides L. ) ÎN ECOSISTEMUL ANTROPIC
Plantele de cătină albă sunt întâlnite
frecvent în sudul Angliei, partea de nord a Spaniei şi Portugaliei, sudul
Franţei şi se extind pe un cordon ce mărgineşte Alpii, pe ambii versanţi,
respectiv în nordul Italiei, sudul Germaniei, Elveţia şi Austria. În partea
răsăriteană a Europei, cătina albă este răspândită în Cehia, Slovacia, Ungaria,
sudul Poloniei, România şi se continuă pe coastele nordice ale Mării Negre,
până în Caucaz. Traversarea Asiei se face prin partea centrală, mai ales în
Pamir şi Altai, China şi ajunge până în Japonia. Se poate afirma deci că este o
specie eurasiatică, are o arie naturală de răspândire dintre cele mai vaste pe
globul pământesc. Se întinde peste toată Europa şi Asia, de la Oceanul Atlantic
până la Oceanul Pacific. Latitudinal urcă până la paralela 67 grade 56” în
Norvegia şi coboară până la paralela 23 grade 27” în Asia până la Oceanul
Indian între golful Persic şi India.
Putem afirma că specia se cuprinde 180
grade longitudine şi 440 grade latitudine. Pe altitudine urcă până la 5.600 m
în Himalaia şi la 2.213 m în Alpi.
În ultimul timp datorită adaptabilităţii
şi valorii sale este cultivată şi în America şi Australia.
Primele informaţii privind utilizarea
terapeutică a cătinei apar în tratatul clasic de medicină tibetană “ RGYUS BZI
“ din secolul al VII lea e. n. care recomandă utilizarea fructelor de cătină în
alimentaţia şerpaşilor, în ascensiuni, datorită proprietăţilor nutritive de
excepţie.
În grecia antică Dioscorid şi Terophast
recomandau utilizarea cătinei în hrana cailor de curse pentru sporirea masei
musculare şi a luciului pielii. De altfel denumirea botanică de “hipophae“ vine
de la hipo = cal şi phaos = a străluci.
În cele patru cărţi ale farmacopeei
chinezeşti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 e.n.), preparatele din
cătină sunt frecvent utilizate în tratamentul bolilor de piele sau ale tubului
digestiv.
În Rusia unde creşte pe suprafeţe extrem
de întinse este numită ananas siberian datorită sucului plăcut dar şi datorită
proprietăţilor revigorante.
Se poate afirma că planta s-a bucurat de
atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri.
Cercetările asupra
cultivării şi valorificării plantelor de cătină albă, (Hippophae rhamnoides L.)
au constituit subiectul de studiu al multor colective de specialişti în
silvicultură, biochimie, horticultură (pomicultură, arhitectură peisageră),
industrie alimentară, zootehnie,
medicină umană şi veterinară, fitoterapeutică tradiţională şi modernă etc. din
multe ţări ale lumii, care au urmărit să stabilească valoarea fructelor,
frunzelor şi a rădăcinilor de cătină, posibilităţile de utilizare, sub multiple
forme, în scopuri alimentare, terapeutice, al protecţiei mediului etc.
În perioada 18-23 februarie
2002, la Universitatea Palampur din Delhi, India, a avut loc primul congres
internaţional dedicat acestei plante în exclusivitate. Anul acesta s-a
desfăşurat la Berlin în Germania o manifestaţie ştiinţifică similară.
Şi la noi în ţară s-a apreciat valoarea speciei astfel în Marea
Enciclopedie Agricolă apărută in 1938 sub redacţia lui Constantin Filipescu, se
arată că:
“Specia este utilă în silvicultură pentru fixarea dunelor sau terenurilor
mişcătoare, poate suporta bogăţia de săruri – NaCl, a solului din care motiv
poate fi esenţa proprie pentru refacerea ţării Vrancei şi altor regiuni
despădurite din regiunea saliferă subcarpatică în care instalarea pădurii pe
soluri bogate în sărături întâmpină greutăţi. Ramificaţia sa bogată şi
numeroşii săi spini îl fac apt pentru garduri vii. Ca arbust este foarte
ornamental, atât prin frunzele sale argintii cât şi pentru fructele sale orange
care se produc în număr mare şi persistă pe ramuri după căderea zăpezii.”
Având în vedere că
redactarea lucrării a durat aproape două decenii, putem afirma că specialiştii
români cunosc de aproape un secol efectele benefice şi estetice ale cătinei şi
folosesc calităţile deosebite ale speciei în ameliorarea şi fixarea solului.
Un exemplu de introducere a
cătinei într-un ecosistem este folosirea plantei în Delta Dunării, unde
rezultatele au fost remarcabile. Ea fixează azotul atmosferic prin intermediul
formelor simbiotice produceând 2 – 179 kg.N/ha/an.
Este considerată o plantă
pionier, după 20-30 de ani ea lăsând locul, chiar în lipsa intervenţiei
factorului uman, unor specii mai pretenţioase la condiţiile de sol.
Cătina este prezentă în
toate tratatele de dendrologie, arboricultură ornamentală şi arhitectură
peisageră. Este preţuită în cultura ornamentală pentru coloritul frunzelor şi
al fructelor care rămân pe ramuri din toamnă până în primăvară. Se recomandă
pentru garduri vii, datotită spinilor acestea sunt inpenetrabile chiar pentru
animalele mici. Se poate utiliza cu dublu scop, ornamental şi împotriva
eroziunii pe taluzuri şi terenuri nisipoase.
În lucrările româneşti de
ikebana este recomandată pentru aranjamentele florale, având prin forma
crengilor spinoase şi colorit un farmec aparte.
Cercetările efectuate şi la
noi în ţară au condus la introducerea cătinei în cultură, producţiile de 8-10
t./ha. putând asigura importante beneficii. Există multe probleme care stau
încă în faţa cercetătorilor legate de crearea unor biotipuri fără spini şi
posibilitatea recoltării mecanizate.
În zona Buzăului localnicii
numesc cătina “boabele Maicii Domnului”, efectul benefic al fructelor fiind
astfel evidenţiat de tradiţia populară.
Se foloseşte după extragerea
uleiului şi a sucului la vopsirea pânzeturilor sau lânei în culoarea “galben de
cătină”.
În zonele urbane şi
limitrofe aşezărilor umane pe terenuri puternic erodate se pot înfiinţa
plantaţii de cătină deoarece recoltarea fructelor implică multă migală şi un
număr mare de lucrători, recoltatul cătinei ar putea să devină sursă de venit
pentru populaţia săracă a oraşelor şi satelor.
Putem distinge faptul că
există cel puţin două motive pentru ca această specie să fie folosită în
actualele condiţii social economice şi de mediu mai ales pe terenurile
degradate:
1) este o specie pionier, pe rădăcina principală o
dată cu apariţia primelor radicele, precum şi pe rădăcinile secundare iau
naştere nodozităţi care au proprietatea de a fixa azotul atmosferic cu ajutorul
ciupercilor din grupa actinomicetelor;
2) având în vedere multiplele întrebuinţări ale
fructelor de cătină ea poate deveni o importantă sursă de venit pentru
populaţia săracă a oraşelor şi satelor. În momentul când vor fi disponibile cantităţi
de cătină ele vor putea fi folosite de agenţii economici de tip PLAFAR, în
industria alimentară, cosmetică şi chiar pe piaţă în condiţiile în care se va
face o mediatizare corespunzătoare a plantei.
Pentru familiile sărace ar
putea deveni o sursă gratuită de polivitamine mai ales pentru copii şi bătrâni.
Cătina poate fi folosită şi
ca gard viu, având în vedere costul ridicat al materialelor ea este o formă
economică şi ecologică de protecţie a proprietăţilor ştiut fiind faptul că un
gard bine întreţinut nu permite accesul nici la animalele mici, aici fiind
recomandate varietăţile cu spini deşi.
Este recomandată şi în
lucrările de amenajare şi consolidare a terenurilor afectate de pornituri, pe
porţiuni foarte grele cum ar fi râpele, malurile abrupte sau pe suprafeţe
moderat salinizate datotită prezenţei apei freatice sau a izvoarelor
salinizate, pe terenuri frământate fără exces de apă pe textură argiloasă.
Se poate folosi şi pe
diferite terenuri virane, taluzurile amenajărilor hidrografice etc.
Într-o accepţie modernã, putem prezenta cătina ca un adevãrat miracol pentru om, practic nimic de la aceastã plantã nu este nefolositor:
1. Rădăcinile. Sunt bogate în microorganisme fixatoare de azot, au un rol antierozional, prin
drajonare pot conferi stabilitate oricãrui tip de sol, pe orice fel de pantã. Nefiind profunde nu creeazã probleme la defrişare.
2. Tulpina şi lãstarii. Sunt bogate în elemente nutritive, de accea pot fi folosite în furajarea animalelor. Au ţepi drept pentru care pot forma cel mai
inpenetrabil gard viu.
3. Frunzele. Sunt deosebite ca
aspect, de aceea cãtina este foarte apreciatã în arhitectura peisajerã. Se pare că prin compoziţia lor chimică pot fi folosite ca un preţios
furaj.
4. Florile. Sunt atractive
pentru albine, care la rândul lor asigurã polenizarea aceasta fiind în acest caz mai dificilã, deoarece planta este unisexuată.
5. Fructele.
Ele însele sunt considerate miraculoase, prezintă polivitamina cea mai complexă întălnitã în lumea vegetală, aliment, resursã pentru cosmeticã, medicinã (toate componentele sunt uşor asimilate de organisme, oameni sau animale),
industrie alimentară etc.
6. Rezistenţa la boli şi dăunători. Practic cãtina nu necesitã tratamente, tehnologiile elaborate au demonstrat cã răspunde pozitiv la aplicarea de îngrăşăminte, dar în cantităţi mult mai mici decât încazul altor plante.
Starea actuală a solului în România,
lipsa unor fonduri care să permită lucrări de mare anvergură pentru limitarea
fenomenelor negative, justifică plantarea acestei specii pe suprafeţe întinse,
fiind necesară totodată şi o activitate de cercetare care să inventarieze
realizările de până acum, crearea unui atlas al biotipurilor existente, crearea
unei colecţii de varietăţi, pe baza materialului genetic urmând a se trece la
îmbunătăţirea pe cale ameliorativă a unor parametri cum ar fi conţinutul în
vitamina C şi A, desprinderea uşoară a fructelor, lipsa ţepilor etc.
Se impune atragerea şi
integrarea unor firme interesate din domeniul cosmeticii, industriei
alimentare, medicinii tradiţionale, etc. în aşa fel încât cercetarea să aibă
finalitatea în obţinerea unor biotipuri care să asigure obţinerea unor produse
noi şi foarte valoroase.
Acordarea de facilităţi la
înfiinţarea culturilor având în vedere efectul acestora asupra solului pe care
sunt amplasate ar crea un stimulent pentru investitori. Este interesant de
studiat modul în care se vor integra biotipurile existente la noile condiţiile
de mediu. Efectele mediului asupra variabilităţii plantei nu sunt aproape de
loc studiate până acum.
Se poate concluziona că prin
introducerea pe principii moderne, ecologice a cătinei în ecosistemul antropic
în scop mixt, antierozional şi pentru producţia de fructe, acesta va putea să
beneficieze de condiţii ieftine din punct de vedere economic dar preţioase
datorită faptului că nu implică folosirea unor mijloace sau metode poluante.
Comentarii
Trimiteți un comentariu